Capacităţi în pagini ISO

Selectează capitolul:
Capacităţile în pagini ISO: Generalităţi
Capacităţi ale cartuşelor de cerneală, exprimate în pagini standard ISO
Capacităţi cartuşe de toner monocrom
Capacităţi ale cartuşelor de toner color
Capacităţile în pagini ISO: Generalităţi

Generalităţi

În decembrie 2006, Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO) a aprobat noi standarde pentru măsurătorile capacităţilor în număr de pagini imprimate ale cartuşelor de cerneală (ISO/IEC 24711) şi a celor de toner color (ISO/IEC 19798). Aceste noi standarde se adaugă standardului ISO/IEC 19752 pentru detreminarea capacităţilor cartuşelor de toner monocrom, publicat în iunie 2004.

Noile standarde ISO pentru capacităţile cartuşelor de cerneală şi a celor de toner color definesc clar atributele cheie ce afectează capacitatea şi aplică o analiză statistică robustă, astfel încât toţi producătorii pot utiliza aceeaşi metodologie atunci când măsoară capacitatea. Până să apară aceste standarde, producătorii de imprimante nu reuşiseră să folosească o metodologie uniformă pentru a măsura capacităţile cartuşelor.

Detalii despre standardele ISO/IEC şi despre paginile de test utilizate pentru măsurarea capacităţii cartuşelor sunt disponibile pe site-ul web www.iso.org/jtc1/sc28.

Ce reprezintă capacitatea în număr de pagini?

Capacitatea reprezintă numărul total de pagini ce poate fi imprimat cu un cartuş de imprimare. Până acum, producătorii de imprimante au utilizat o varietate de metodologii pentru a măsura capacităţile cartuşelor, făcând din compararea precisă a brand-urilor o provocare. Acesta este motivul pentru care Lexmark, împreună cu alţi producători de imprimante, au lucrat împreună cu ISO pentru a crea noi standarde pentru măsurarea capacităţii. Pe 13 decembrie 2006, ISO a aprobat noul standard pentru măsurarea capacităţii cartuşelor de cerneală  (ISO/IEC 24711) şi cartuşelor de toner color (ISO/IEC 19798). Aceste noi standarde se adaugă standardului ISO/IEC 19752 pentru măsurarea capacităţii cartuşelor de toner, apărut în iunie 2004.

De ce sunt importante standardele pentru capacităţi?

Aceste standarde pentru determinarea capacităţii vă vor ajuta să luaţi decizii de achiziţie mai informate prin evaluarea obiectivă şi precisă a capacităţii cartuşelor de imprimare. Noile standarde ISO pentru determinarea capacităţii cartuşelor de cerneală şi de toner definesc clar atribute cheie ce afectează capacitatea cartuşelor şi aplică metode robuste de analiză statistică astfel încât toţi producătorii pot utiliza aceeaşi metodologie atunci când măsoară capacitatea.

Cum sunt realizate testele?

Specificaţiile ISO/IEC 24711 şi 19798 stipulează că pentru determinarea capacităţii se utilizează o suită standard, imprimată într-un mediu de lucru controlat, cu setările implicite ale imprimantei. Deoarece mediul de lucru al imprimantei poate afecta capacitatea, mediul de testare este controlat la o temperatură de 23.0C +/- 2.0C.

Suita de test, specificată în ISO/IEC 24712, este proiectată să lucreze cu hârtie A4 sau 8.5x11". Suita reprezintă un fişier PDF ce constă în patru pagini tipice pentru un client şi o pagină de diagnosticare şi care este imprimat folosind cea mai recentă versiune a unui program PDF reader.

Câte cartuşe şi imprimante sunt folosite în timpul testării?

Sunt testate minim nouă cartuşe sau seturi de cartuşe, până când acestea se consumă. Aceasta permite realizarea unor estimări realiste ale capacităţii medii prezise, în graniţele statistice definite. Standardele recomandă obţinerea cartuşelor ce urmează a fi testate dintr-o varietate de zile de producţie şi locaţii.

Un minim de trei cartuşe sau seturi de toner sunt testate pe trei imprimante diferite, pentru a evita influenţa datorată variabilităţii imprimantei.

De ce capacităţile sunt declarate ca un sistem cartuş - imprimantă?

Capacităţile în pagini ISO sunt întotdeauna declarate ca un sistem cartuş - imprimantă. Aceasta reflectă cel mai bine diferenţele între vitezele imprimantelor, tabelele de culori, rutinele de mentenanţă şi frecvenţele de impresionare pentru diverse modele de imprimante.

Cum sunt calculate capacităţile?

Capacitatea declarată, în număr de pagini ISO trebuie să fie sub intervalul de încredere de 90% din media obţinută. Dacă sunt testate 9 cartuşe, capacitatea maximă în pagini ISO este calculată după cum urmează: Capacitatea în pagini ISO = Capacitatea medie - (1.86 * (deviaţia standard a capacităţii / 3))

De ce nu există listată capacitatea în număr de pagini ISO pentru imprimanta pe care o deţin?

Lexmark va publica capacităţile în pagini ISO pentru cartuşe de cerneală sau toner color pentru noile produse scoase pe piaţă în 2007. Lexmark publică capacităţile în pagini ISO pentru cartuşele de imprimantă laser monocrom introduse după 1999.

Cum sunt aplicate aceste standarde pentru fotografiile 10x15?

Suita de imprimare ISO/IEC 24712 este proiectată specific pentru hârtie A4 sau 8.5x11". Nu există momentan specificaţii ale capacităţii ISO asociate cu imprimări 10x15. Un nou comitet ISO a fost creat pentru a studia acest subiect. Se estimează că specificaţiile pentru capacităţile în pagini 10x15- vor fi ratificate în 2009.

 

© 2010 Lexmark International, Inc. Toate drepturile rezervate.